Man page - dnf4-config-manager(8)

Packages contains this manual

Available languages:

en ro de

Manual

DNF4-CONFIG-MANAGER

NUME
SINOPSIS
ARGUMENTE
OPȚIUNI
EXEMPLE
AUTOR
DREPTURI DE AUTOR
TRADUCERE

NUME

dnf4-config-manager - modul DNF config-manager

Gestionează opțiunile de configurare DNF principale și ale depozitelor, comută ce depozite sunt activate sau dezactivate și adaugă noi depozite.

SINOPSIS

dnf config-manager [opțiuni] <secțiunea>...

ARGUMENTE

<secțiunea>

Acest argument poate fi utilizat pentru a selecta în mod explicit secțiunile de configurare care trebuie gestionate. O secțiune poate fi fie main , fie un „repoid” (id-ul depozitului). Dacă nu este specificat, programul va selecta secțiunea main și fiecare „repoid” utilizat în cadrul oricărei opțiuni --setopt . Un „repoid” poate fi specificat folosind metacaracterele de căutare (caracterele Jocker).

OPȚIUNI

Toate opțiunile generale DNF sunt acceptate, a se vedea Opțiuni în dnf(8) pentru detalii.
--help-cmd

Afișează acest mesaj de ajutor.

--add-repo=URL

Adaugă (și activează) depozitul „repo” din fișierul sau adresa URL specificată. Dacă trebuie adăugat în „installroot”, combinați-l cu opțiunea de linie de comandă --setopt=reposdir=/<installroot>/etc/yum.repos.d .

--dump

Afișează la ieșirea standard o copie a valorilor actuale de configurare.

--set-disabled, --disable

Dezactivează depozitele specificate (implică --save ).

--set-enabled, --enable

Activează depozitele specificate (implică --save ).

--save

Salvează opțiunile curente (utilă cu --setopt ).

--setopt=<opțiune>=<valoare>

Definește o opțiune de configurare. Pentru a defini opțiunile de configurare pentru depozite, utilizați repoid.opțiune pentru <opțiune> . Caracterele Jocker sunt acceptate în „repoid”.

AVERTISMENT:

Modulul config-manager al DNF se poate comporta greșit la activarea/dezactivarea depozitelor generate de instrumente precum subscription-manager în RHEL. În acest caz, ar trebui să utilizați subscription-manager pentru a efectua astfel de acțiuni.

EXEMPLE

dnf config-manager --add-repo http://example.com/some/additional.repo

Descarcă additional.repo și-l stochează în „repodir” (directorul de depozite).

dnf config-manager --add-repo http://example.com/different/repo

Crează un nou fișier „.repo” cu - http://example.com/different/repo ca „baseurl” (adresa URL de bază) și-l activează.

dnf config-manager --dump

Afișează configurația principală a DNF.

dnf config-manager --dump <secțiunea>

Afișează configurația unui depozit identificat prin <secțiunea>.

dnf config-manager --set-enabled <identificator-depozit>

Activează depozitul identificat prin <identificator-depozit> și face ca modificarea să fie permanentă.

dnf config-manager --set-disabled <identificator-depozit1>
<identificator-depozit2>

Dezactivează depozitele identificate prin <identificator-depozit1> și <identificator-depozit2>.

dnf config-manager --set-disabled
<identificator-depozit1>,<identificator-depozit2>

Dezactivează depozitele identificate prin <identificator-depozit1> și <identificator-depozit2>.

dnf config-manager --save
--setopt=*.proxy=http://proxy.example.com:3128/ <depozit1> <depozit2>

Actualizează configurația proxy în depozitele cu identificatoarele-de-depozit <depozit1> și <depozit2> și face ca modificarea să fie permanentă.

dnf config-manager --save --setopt=*-debuginfo.gpgcheck=0

Actualizează valoarea opțiunii „gpgcheck” în toate depozitele al căror id se termină cu „-debuginfo” și face ca modificarea să fie permanentă.

AUTOR

Consultați AUTORI în distribuția dumneavoastră Core DNF Plugins

DREPTURI DE AUTOR

2014, Red Hat, Licențiat sub GPLv2+

TRADUCERE

Traducerea în limba română a acestui manual a fost făcută de

Această traducere este documentație gratuită; citiți Licența publică generală GNU Versiunea 3 sau o versiune ulterioară cu privire la condiții privind drepturile de autor. NU se asumă NICIO RESPONSABILITATE.

Dacă găsiți erori în traducerea acestui manual, vă rugăm să trimiteți un e-mail la translation-team-ro@lists.sourceforge.net .